5. Evidențierea mai accentuată a României pe plan extern.
Reevaluarea misiunilor diplomatice ale României și a personalului diplomatic și auxiliar și reconfigurarea politicii externe în funcție de evoluțiile mediului internațional de securitate. Identificarea de oportunități pentru înființarea unor noi misiuni diplomatice.
Consolidarea proiectului european.
Menținerea unui profil de partener de încredere în cadrul NATO și creșterea rolului României, potrivit evoluțiilor de securitate zonală și internațională. Menținerea contribuției la derularea programelor și proiectelor desfășurate sub egida ONU și susținerea candidaturilor comune ale țărilor partenere.
Continuarea demersurilor de aderare la OCDE.
Asigurarea continuă a personalului specializat pentru exigențele trasate și rezultate din calitatea de membru OSCE.
Conlucrarea strânsă cu celelalte națiuni la nivel de UNESCO și continuarea demersurilor de îmbogățire a patrimoniului mondial prin prezervarea monumentelor istorice existente și efectuarea de noi descoperiri de situri arheologice, protejarea biodiversității și a faunei marine cât și reducerea pericolelor de dezastre naturale. De asemenea, protecția mediului înconjurător, a naturii, a ecosistemului și a bogățiilor geologice reprezintă un punct important de atins în mandatul meu.
Continuarea relațiilor cu Statele Unite ale Americii și actualizarea parteneriatului Strategic pe linie de:
- Cooperare NATO;
- cooperare militară și înzestrare a armatei;
- combaterea terorismului;
- schimbul de informații;
- comerț și investiții;
- cooperare în domeniul energetic;
- drepturile omului și combaterea traficului de persoane;
- știință și tehnologie.
Abordarea în plan bilateral a relațiilor cu state din America Centrală și de Sud și încheierea de acorduri comerciale pe arii de expertiză.
Menținerea unei relații de încredere cu partenerii tradiționali ai României în plan bilateral și multilateral.