1. Stoparea risipei și renegocierea resurselor.
România se confruntă cu serioase probleme economice iar situația politico-economică de la nivel internațional creează premizele renegocierii resurselor respectând libera concurență și asigurarea calității, astfel încât să creeze României un avantaj competitiv pentru a ne situa pe un binemeritat loc 5 în economia Europei.
Identificarea și diminuarea efectelor „găurilor negre” din economie ce intră sub incidența fenomenului de investiții ostile, precum:
I.Afacerea „Roșia Montană”;
II.Gestionarea deficitară a părților sociale majoritare strategice ale statului cu exemplul cazului „Petrom”;
III.Insolvența frauduloasă a companiei cu capital majoritar de stat „Hidroelectrica”;
IV.Recapitalizarea unor companii cu sume provenite din defuncta „Bancorex”,
V.Căpușarea continuă a companiilor și instituțiilor de stat prin efectuarea procedurilor de licitație în jurul acelorași companii-client sau companii diferite dar având același acționariat;
VI.Menținerea captivă a economiei românești prin crearea unor „garnituri” de sute de firme care sunt menite de a bloca concurența și pentru a menține poziția dominantă a unor actori cu interese contrare celor ale României;
VII.Reducerea numărului de firme care „produc consultanță” pentru blocarea concurenței și care sunt achitate tot din banii României;
VIII.Diminuarea efectelor politicilor dezvoltate de societăți bancare cu capital străin de denaturare a concurenței prin menținerea creditării abuzive a unor companii cu capital străin și care nu îndeplinesc condițiile de finanțare;
IX.Apariția fenomenului dat de înființarea companiilor de tip „unicorni”, cu capital provenit din spălarea de bani, trafic de droguri, evaziune fiscală și din falimente frauduloase și de-mistificarea infracțiunilor cu caracter economic;
Creșterea rolului instituțiilor pentru satisfacerea imediată a creanțelor statului și diminuarea efectelor negative asupra mediului de afaceri pe termen mediu și lung.
Implicarea activă nu numai a mediului de afaceri, a profesiilor liberale și a Guvernului pentru implementarea politicilor publice adaptate mediului concurențial stabil, dat de puterea de negociere a fiecărui actor dezvoltat pe principii sănătoase.
Manifestarea prudenței în în ceea ce privește angrenarea în diferite constructe care depășesc nivelul de expertiză și resurse, pentru a evita ulterior motivarea exacerbată a dez-angajărilor și consumului nejustificat de resurse.
2. Combaterea criminalității de orice fel.
Rețelele transnaționale de criminalitate organizată au atins și țara noastră, astfel regăsindu-ne în calculele traficanților, fie că vorbim de trafic de droguri, de deșeuri sau ființe umane.
Rețele mafiote ce activează de ani buni în România, încearcă să își mențină influența asupra instituțiilor statului. Diminuarea și chiar stoparea influenței asupra actului de decizie va conduce către consolidarea instituțiilor statului și sporirea gradului de încredere al cetățeanului.
Combaterea traficului de droguri, a traficului de ființe umane, a delincvenței, a delincvenței juvenile, a corupției, a evaziunii fiscale, a criminalității organizate. Adaptarea standardelor și a practicilor de luptă împotriva acestor fenomene și creșterea capacității de cooperare la nivelul instituțiilor, reprezintă prioritatea zero a mandatului meu.
Securitatea cibernetica a României trebuie asigurată în mod continuu și în egală măsură cea Europeană, în condițiile în care societatea este expusă unor noi amenințări provenite din mediul virtual.
Dezvoltarea și creșterea rezilienței rețelelor și bazelor de date și înăsprirea sancțiunilor în ceea ce privește infracțiunile informatice.
Crearea unui mecanism de alertă timpurie în ceea ce privește evaziunea fiscală, spălarea de bani și aplicarea cu rigurozitate a măsurilor de executare extinsă.
Operaționalizarea registrelor pentru evidența persoanelor care au săvârșit infracțiuni de agresiune sexuală pentru monitorizarea lor.
Asigurarea continuă a necesarului de procurori specializați în cadrul parchetelor.
Cooperarea polițienească trebuie dezvoltată și asigurată în continuare pentru pregătirea solidă a noilor polițiști și specializarea lor continuă.
3. Promovarea valorilor și a tinerilor cu potențial.
România a fost fondată plecând de la principii și valori care sunt mai actuale ca niciodată iar compatibilitatea acestora au făcut ca România să facă parte din construcția europeană.
Promovarea culturală în toate formele de exprimare a acesteia, se circumscrie a ceea ce este definit ca fiind soft power, puterea ușoară, care reprezintă un instrument puternic de modelare a percepțiilor oamenilor, greu de construit și ușor de pierdut, aspecte ce dau necesitatea realizării de eforturi susținute pentru menținerea unei promovări constante a culturii naționale, iar calitatea acesteia creează un scut puternic împotriva tendințelor de subminare a identității naționale.
Libertatea, democrația, egalitatea, supremația dreptului și respectarea drepturilor omului care include și drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, reprezintă drepturi fundamentale care nu sunt negociabile.
Educația reprezintă fundamentul oricărei societăți civilizate. Procesului de învățământ românesc a dat specialiști de necontestat în domeniile lor de activitate, care trebuie continuu evocați și promovați, ale căror contribuții la dezvoltarea societății, trebuie să fie evidențiate în mod nemijlocit și constant.
Crearea de noi oportunități pentru tineri, acordarea încrederii necesare și promovarea celor cu potențial prin încurajarea și evidențierea ideilor inovatoare.
Crearea unui cadru propice de afirmare a tinerilor aflați în cicluri de studii în cadrul universităților și instituțiilor de învățământ din străinătate pentru atragerea acestora în România.
Cultura minorităților naționale realmente existente pe teritoriul României reprezintă o parte integrantă a culturii naționale și de asemenea, elemente necesar a fi promovate continuu pentru menținerea caracterului multietnic și multicultural al României.
Familia reprezintă de asemenea stâlpul de susținere a societății iar coeziunea membrilor acesteia au creat o mai mare siguranță în relația dintre stat și societate.
Perioada ce a cuprins și pandemia de COVID-19 a generat după sine o multitudine de practici care pe de-o parte au încălcat drepturile omului, iar pe de altă parte, au îngrădit dreptul de a alege pentru binele propriu, drept câștigat chiar cu prețul vieții și care trebuie apărat în egală măsură.
Libertatea cuvântului și a expresiei reprezintă de asemenea valori primordiale pentru construcția unei societăți democratice cu principii liberale, aspecte pe care le voi avea în vedere în mandatul meu.
Diluarea noțiunii de valoare prin premierea și decorarea unor cetățeni care nu s-au remarcat în viața publică sau nu au avut aporturi notabile la dezvoltarea României, a condus la scăderea gradului de civilizație, care se resimte acut în viața de zi cu zi.
În mandatul meu ca Președinte, îmi propun reconfigurarea procedurilor de identificare și selecție în toate ramurile de activitate, în încurajarea cercetării, creșterea calității actului artistic indiferent de forma de exprimare, respectiv evaluarea riguroasă a rezultatelor obținute.
4. Conturarea unui profil de țară credibil.
Evoluția mediului internațional de securitate și dinamicile rezultate au schimbat din temelii comportamentul cetățeanului cât și măsurile pentru stabilitatea societală, ceea ce face mai dificilă reașezarea societății pe aceleași valențe.
Crearea unui cadru de dialog cu partidele politice pentru asigurarea stabilității politice a României. Crearea de cadre legislative predictibile care să vină în întâmpinarea nevoilor cetățeanului.
Dezvoltarea unui dialog continuu cu Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte religioase recunoscute în vederea creării unei comuniuni armonioase între puterile statului și cetățean.
Atât acordurile, pactele, convențiile, parteneriatele strategice la care România este parte atât dinaintea aderării la Uniunea Europeană cât și în anii premergători pandemiei, este necesar a fi revizuite.
Se impune balansarea modalității inegale de tratament de către unii parteneri sau actori statali prin reevaluări din perspectivă juridică cât și din punct de vedere etic pentru ducerea la îndeplinire a obligațiilor în baza caracteristicilor date de dinamicile mediului internaționale de securitate.
Combaterea corupției instituționalizate la nivelul Parlamentului României și în special în ceea ce privește corupția instituită la nivelul Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale, prin definirea exactă a rolului acestuia în cadrul Parlamentului României și necesitatea eliminării din procesul electoral, pe considerentul încălcării principiului egalității de tratament și al egalității de drepturi cu cele ale competitorilor electorali, indiferent de culoarea politică.
Asigurarea principiului democrației reprezentative prin eliminarea posibilităților de aplicare arbitrară a regulamentelor, statutelor și legilor incidente în ceea ce privește reprezentarea cetățeanului.
Crearea unui mecanism eficient de evaluare și promovare a personalului specializat necesar în sistemul public.
Implementarea unor programe de prevenire cu specificații minimale de protecție.
Continuarea demersurilor de digitalizare a României.
Implementarea în România a tehnologiei Inteligenței Artificiale și utilizarea avansată a acesteia atât pe dimensiunea de ordine publică și siguranța cetățeanului pentru prevenirea și depistarea infracțiunilor dar și analiza datelor biometrice necesare identificării autorilor infracțiunilor cât și în domeniul justiției.
Adaptarea Constituției României la necesitățile actuale ale populației și al mediului politic, social, economic și de securitate internațional.
5. Evidențierea mai accentuată a României pe plan extern.
Reevaluarea misiunilor diplomatice ale României și a personalului diplomatic și auxiliar și reconfigurarea politicii externe în funcție de evoluțiile mediului internațional de securitate. Identificarea de oportunități pentru înființarea unor noi misiuni diplomatice.
Menținerea unui profil de partener de încredere în cadrul NATO și creșterea rolului României, potrivit evoluțiilor de securitate zonală și internațională.
Menținerea contribuției la derularea programelor și proiectelor desfășurate sub egida ONU și susținerea candidaturilor comune ale țărilor partenere.
Consolidarea proiectului european.
Continuarea demersurilor de aderare la OCDE.
Asigurarea continuă a personalului specializat pentru exigențele trasate și rezultate din calitatea de membru OSCE.
Conlucrarea strânsă cu celelalte națiuni la nivel de UNESCO și continuarea demersurilor de îmbogățire a patrimoniului mondial prin prezervarea monumentelor istorice existente și efectuarea de noi descoperiri de situri arheologice, protejarea biodiversității și a faunei marine cât și reducerea pericolelor de dezastre naturale. De asemenea, protecția mediului înconjurător, a naturii, a ecosistemului și a bogățiilor geologice reprezintă un punct important de atins în mandatul meu.
Continuarea relațiilor cu Statele Unite ale Americii și actualizarea parteneriatului Strategic pe linie de:
a) Cooperare NATO;
b) cooperare militară și înzestrare a armatei;
c) combaterea terorismului;
d) schimbul de informații;
e) comerț și investiții;
f) cooperare în domeniul energetic;
g) drepturile omului și combaterea traficului de persoane;
h) știință și tehnologie.
Andi – Gabriel Grosaru
București, 2 Aprilie 2024