yes
Comunicat de presă Deputat Andi – Gabriel Grosaru

Comunicat de presă Deputat Andi – Gabriel Grosaru

Domnul Deputat Andi-Gabriel Grosaru, candidat independent pentru funcția de Președinte al României la alegerile din 24 noiembrie 2024, a efectuat în data de 27.08.2024 o vizită oficială la Mănăstirile Humor și Voroneț.
Vizita a avut ca scop o rugăciune creștinească la două dintre cele mai însemnate vestigii istorice și creștinești ale națiunii române și pentru a lua exemplu de la înaintașii neamului despre cum se conduce țara, vizită efectuată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Mănăstirile sunt incluse de către Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei, vizita fiind totodată un prilej de rememorare a bogăției spirituale a zonei dar și a importanței culturii, care reprezintă elementul primordial de identitate al unei națiuni.
Această vizită a avut un profund caracter spiritual și a permis conectarea atât cu realitățile comunităților locale precum și cu trecutul deosebit de bogat din punct de vedere istoric al zonei. Viața domnitorilor Moldovei și faptele lor, continuă să reprezinte și acum un model demn de urmat pentru fiecare dintre noi și cu atât mai mult pentru un viitor Președinte al României.
Apropierea de Dumnezeu și de trecut ne permite să învățam lecții importante despre cum se conduce o națiune, să deschidem noi drumuri și orizonturi pentru fiecare dintre noi.

Deputat Andi – Gabriel Grosaru

Skip to content